MONSTRU S-AU PESTE !!!


Oamenii de ştiinţă suspectează un peşte uriaş că a început să vâneze oameni, locuitori ai aşezărilor de pe marginea unui râu indian, scrie cotidianul britanic The Sun. Animalul, care este un tip de somn mutant, se pare că a prins gustul cărnii umane după ce s-a hrănit mult timp din cadavrele aruncate în râu, după ritualurile specifice de înmormântare.

Localnicii suspectează de ceva vreme că în apele râului trăieşte un monstru misterios, însă lucrurile au devenit mai serioase după ce acesta a început să vâneze înotătorii care se aventurau în zonele respective. Râul cu pricina, Marele Kali, curge de-a lungul graniţei Indiei cu Nepalul. Biologul Jeremy Wade a mers la faţa locului pentru a investiga “cazul” şi a realizat un documentar despre peştele uriaş, potrivit The Sun.

“Localnicii mi-au expus teoria lor, cum că monstrul a crescut peste măsură datorită unei diete bazate în special pe cadavrele arse parţial. Se poate să fi prins gustul cărnii după ce s-a înfruptat din rămăşiţele de la înmormântări”, a povestit Jeremy Wade . Wade a şi prins un astfel de somn-monstru, care cântărea peste 70 de kilograme şi era lung de aproape 2 metri, probabil cel mai mare găsit vreodată, crede el.

Anul trecut, un băiat nepalez de 18 ani a pierit în apele râului, unde a fost târât, potrivit martorilor, de “un fel de porc alungit”. Totuşi, prima victimă a monstrului acvatic ar putea fi un alt nepalez, de 17 ani, care a fost ucis în mod misterios în 1988, în timp ce se scălda în râul cu pricina.

În acel caz, martorii au povestit că băiatul a fost, pur şi simplu, tras în adâncuri. La fel s-a întâmplat şi trei luni mai târziu, când un băiat mai mic a fost smuls de lângă tatăl său, într-o fracţiune de secundă, şi tras la fund, mai spun localnicii.


sursa: www.clujeanul.ro


1 comentarii:

Anonim spunea...

doamne ce peste urat

Trimiteți un comentariu