Cel mai mare râu al Terrei prin cele trei coordonate de baza: lungime, suprafata bazinului si debit de apa scurs. Strabate de la vest la est aproape întregul continent sud-american, în portiunea lui cea mai lata, aproxmativ de-a lungul paralelei de 4° lat. sudica. Izvoraste, prin afluentul sau Ucayali si, respectiv, Apurimac, din Anzii Peruvieni, Cordillera de Chila, rnasivul Nevada Mismi (5 597 m alt.) dintr-un lac situat la 5 250 m alt. numit Intyre - dupa numele unuia dintre membrii expeditiei americane care a explora regiunea în 1971, la 175 km de Oceanul Pacific, la 190 km nord-vest de lacul Titicaca si la 110 km nord de orasul peruan Arequipa. Asadar, izvoarele Amazonului pe Ucayali si respectiv, pe afluentul acestuia Apurimac au fost stabilite în 1971 de catre expeditia condusa de Loren McIntyre, 1a o distanta în timp de 471 ani de când spaniolul Vicente Yanez Pinzon descopera, în 1500, gura fluviului ale carui ape transformau portiunea alaturata Oceanului Atlantic într-o Mar Dolce (Marea Dulce). Amazonul propriu-zis începe de la confluenta celor doi mari afluenti Ucazyali si Maraunon, care se unesc la Nauta, ceva mai în amunte de localitatea Iquitos; pâna la unirea cu apele celui mai mare afluent de pe stânga - Rio Negro, care se produce 1a Manaus, Amazonul se numeste Solimoes. În limitele bazinului intra versantii estici ai Anzilor, o parte din Podisul Guianei, partea nordica si centrala Podisului Braziliei si Amazonia, cea mai mare câmpie din lume. Cea mai mare parte a cursului se desfasoara între Ecuator si 50 lat. sudica, cu consecinte foarte importante în clima regiunii si pentru regimul de scurgere fluviului. Cursul superior, reprezentat prin Ucayali si Maranon, se înscrie în regiunea muntoasa, andina, cu vai înguste, îndeosebi a Maranonului, care curg paralel cu tarmul Pacificului pe o vale de natura tectonica, cu pante mari, ceea ce confera râurilor viteze de scurgere mari în comparatie cu cele din Câmpia Amazoniei. Amazonia, care are o lungime, de la vest la est, de 4 380 km, o panta extrem de mica - 0,003 % (la vest 160 m. alt. si la est 0 m), corespunde unei zone de subsidenta în care s-a acumulat un volum enorm sedimente (circa 4 000 m grosime). Râurile afluente, la iesirea din podisurile vecine, constituite din roci dure, formeaza numeroase cascade si repezisuri care le confera un potential hidroenergetic ridicat. Cu toate ca forma bazinului se poate asemana cu o frunza în care nervura principala (Amazonul) colecteaza numerosi afluenti pe ambele parti, se poate remarca o disimetrie evidenta - în sensul ca pe partea dreapta (din sud) vin mai multi afluenti si destul de mari (de la vest la est Jur, Purus, Madeira, Tapajos, Xingu si, discutabil, Tocantins), în comparatie cu partea stânga (Napo, Ica-Putimayo, Jupura, Rio Negro). Se estimeaza ca Amazonul colecteaza circa 1000 afluenti mai importanti, dintre care 20 au peste 1500 km lungime fiecar. Între Manaus si Anzi, Amazonia are forma unei pâlnii largi de 2 OOO km, limitata la sud de Madeira si la nord de Rio Negro. Panta foarte scazuta în aceasta parte favorizeaza divagarea apelor, formând un paienjenis de meandre, brate moarte, grinduri instabile. Latimea apelor Amazonului propriu-zis are 2 km la Iquitos si 5 km catre Manaus, iar adâncimea apei între 20 si 50 m. În avale de Manaus, datorita apropierii podisurilor Guianei si Braziliei, latimea Cîmpiei Amazonia se restrânge în unele locuri la 200-300 km, determinând si un proces de eroziune pe verticala mai mare, fapt ce conduce la o adâncime maxima a apei în albie, la Obidos, de circa 80 m.
În sectorul inferior, catre Oceanul Atlantic, la circa 400 kilometri dupa confluenta cu Xingu, râul se împarte în mai multe brate (furos), separând insule care se constituie într-o delta de un tip aparte (cea mai mare din lume, de circa 100 000 hm2). Aceasta delta este limitata la nord-vest de bratul principal, Amazonul propriu-zis, iar la sud-est de bratul Para în care se varsa apele râului Tocantins. Dintre insulele cele mai importante incluse asa-zisa delta mentionam: Grande de Gurupa, Caviana, Janaucu, Mexiana si Marajo, cea mai mare (40 154 km2). Apele bratului Para cu cele ale lui Tocantins formeaza estuarul numit Bahia de Marajo, pe malul caruia se gaseste portul Belem, fondat în 1616, cel mai important pentru navigatia de pe Amazon. Latimea albiei, în cursul inferior, variaza între 15 si 20 km, iar înainte de delta între 80 si 150 km, adâncimea apelor scade la 20-25 m, dar suficienta pentru navigatia vaselor de tonaj maritim.
Situat în zona ecuatoriala, cu afluenti în ambele emisfere, regimul de scurgere este uniform tot timpul anului. În timpul verii boreale aduc ape bogate râurile de pe partea stânga, iar în vara australa cele de pe dreapta. Totusi, datorita numarului mare de afluenti din emisfera australa, în august - septembrie, când râurile de aici au apa mai putina, se înregistreaza ape scazute pe Amazon. Sunt si situatii, cu totul exceptionale, când apele mari din cele doua emisfere se suprapun producând inundatii catastrofale.
Informatiile provenind din surse autorizate despre cantitatea de apa e care o transporta Amazonul sunt, totusi, destul de diferite. Cu circa 309 ani în urma, debitul mediu al râului era estimat la 70 000 m3/s: Ulterior, prin efectuarea altor masuratori, cifra s-a ridicat la 120 000 m3/s, iar dupa calculele Serviciului geologic al Statelor Unite, aceasta ar ajunge la valoarea colosala de 190 000 m3/s dupa confluenta cu râul Xingu, corespunzând unui debit specific de 30,9 1/s. km2. În lucrarea World water balance and water resources of the Earth, 1978, debitul mediu împreuna cu Tocantins este estimat la 220 000 m3/s. Debitul maxim ar fi de aproximativ 300 000 m3/s, iar cel minim de 70 000 - 80 000 m3/s. Potrivit valorii debitului mediu, Amazonul ar detine 17-19 % din scurgerea medie a râurilor Terrei.
Corespunzator acestei cantitati de apa este si cea de aluviuni, care apreciaza la un miliard de tone pe an. Aceasta cantitate enorma de aluviuni este împrastiata în Oceanul Atlantic sub forma unui urias evantai, în fata gurilor Amazonului, pâna la circa 300 km în larg. În interiorul bazinului sunt afluenti care aduc ape încarcate cu aluviuni galbene, numiti si brancos si râuri cu ape negre drenate din mlastini, numite rios negros. Cel mai tipic este afluentul cel mai mare de pe stânga, numit Rio Negro. Dupa confluenta acestuia cu Amazonul la Manaus, apele negre curg alaturi de cele galbui-roscate fara sa se amestece pe multe zeci de kilometri. În timpul apelor mari, nivelurile fluviului si ale afluentilor cresc cu 15 - 20 m, rupând maluri, smulgând arborii si locuintele indienilor purtându-le încet spre ocean. Datorita pantei mici si a revarsarii laterale, deplasarea apelor se face extrem de încet, încât de la Tabatinga la Obidos cei 1 400 km sunt parcursi în doua luni, aceasta imensa masa de apa fiind, pe drept cuvânt, numit o adevarata "mare în mers".
Un fenomen cu totul deosebit care se produce pe Amazon, numit de localnici pororoca este efectul fluxului marin care patrunde în sus pe fluvii provocând valuri puternice ce ajung uneori pâna la Santarem, la 1 000 km în interior. În estuarul larg de peste 200 km si lung de 350 km pororoca are efecte distrugatoare asupra tarmului, îngreuiaza navigatia spre ocean si chiar descarcarea apelor. Pororoca, alaturi de inundatii, sunt doua fenomene care schimba continuu configuratia malurilor si a tuturor gurilor de varsare ale afluentilor pâna la Manaus.
Potentialul hidroenergetic al Amazonului, cu toti afluentii, apreciat 1a 280 mil. KW, este foarte putin folosit pâna în prezent.
Navigatia pe Amazon si afluentii sai însumeaza circa 50 000 km, pe fluviu aceasta practicându-se cu vase de tonaj maritim pâna la Manaus si cu vase mai mici, pe 4 200 km, pâna la cascada Pongu de Manscriche, situata pe Maranon, la iesirea acestuia din Anzi.
Clima bazinului Amazon, calda si umeda în cea mai mare parte si mai uscata în Anzi, cu temperaturi între 23 si 28°C, în medie (variatii mici în timpul anului si ceva mai mari de la zi la noapte), precipitatii bogat (1 500-3 000 mm/an), cu remarcarea unui sezon ploios si unul mai uscat (caar se accentueaza catre nord si sud în regiunea podisurilor), creaza conditiile cele mai favorabile dezvoltarii unei vegetatii luxuriante, de tip ecuatorial care se suprapune Câmpiei Amazoniei, formând un adevarat "ocean verde" - cel mai mare din lume - cu un rol foarte important în reglarea conditiilor de circulatie ale maselor de aer si, respectiv, a umezelii pentru continentul sud-american si chiar pentru Terra. Singurele perturbari în desfasurarea regulata a circulatiei aerului si temperaturii sunt valurile de aer rece (friagens), care patrund din sud, producând scaderi bruste de temperatura.
Amazonia reprezinta în prezent - din punct de vedere al exploatarii resurselor sale - un obiectiv prioritar pentru Brazilia, Bolivia, Peru si Columbia. Astfel, în 1966, s-a înfiintat Comisia Superioara pentru Dezvoltarea Amazoniei (SUDAM), care a elaborat, în 1970, Programul pentru integrare nationala (PIN), ce are ca obiective principale: realizarea soselei transamazoniene (6 300 km), a carei constructie a început deja, precum si colonizarea zonei. În 1974 Programul Polamazonia a selectat deja 15 areale cu potential ridicat agricol si minier. Ofensiva asupra Amazoniei continua, cu consecinte imprevizibile asupra echilibrului ecologic propriu si asupra influentei pe care Amazonia viitorului o poate avea asupra unor procese majore climatice si de mediu la scara planetara.
Citeste mai departe...
