EXPERIMENTU PHILADELPHIA

Datorita cercetarilor sale, Einstein a avut un rol esential in celebrul “Experiment Philadelphia”. Este vorba de binecunoscuta experienta in care o nava a marinei S.U.A. ,distrugatorul USS-Eldrige a disparut pur si simplu din fata sefilor armatei, pentru ca sa reapara dupa o perioada de timp.
Acest experiment desfasurat in portul din Philadelphia in 1943, a fost tinut secret aproape 40 de ani, in unele cercuri negandu-se vehement existenta acestui experiment.
Marinarii care au supravietuit experimentului relatau faptul ca ei au fost anuntati doar ca se faceau teste pentru “invizibilitate”, pentru ca radarele germane sa nu poata depista navele aliate.
Intr-adevar, la inceperea experimentului nava a fost cuprinsa de o ceata densa alb-verziue care a devenit rapid laptoasa, chiar materiala.
In scurt timp, atat pe ecranele radar, cat si in port, nava a disparut din campul vizual; in apa se vedea doar forma de contur a navei.
Mica nava de coasta USS Cyclops care monitoriza experienta a inconjurat de mai multe ori forma ce se presupunea a fi nava, insa, dupa cum relatau marinarii, nu se puteau apropia, parca se loveau de un zid de netrecut.
Dupa aproximativ 5 minute, nava a revenit din invizibilitate aratand imagini de cosmar: oameni cazuti, unii carbonizati, altii pur si simplu disparand fara urma!
Totusi , rezultatele acestor experimente,au devenit mult mai periculoase decat se asteptau Fortele Navale.
Cu toate ca povestea in sine parea bizara, au existat prea multe coincidente ca sa nu fie un dram de realitate.
In anul 1934 Guvernul American ,a facut experimente folosind animale domestice.
Acestea au fost incarcate pe nava USS Eldridge, si transferata la Portul Militar din New York.
In urma experimentului sa constatat ca nava a devenit invizibila, dar cand sa materializat multe dintre animale ereau disparute s-au sufereau anumite arsuri si echimoze.
In acelasi an ,intreg echipajul navei avea sa traiasca clipe de cosmar,nava disparand din port timp de patru ore.
Patru ore mai tarziu, a aparut la mal anvaluita in ceata.
O parte dintre marinari luasera foc, altii inebunisera, iar unii dintre ei ereau pur si simplu angropatii in structura navei pe puntea inferioara.
Totusi ramane intrebarea : unde sa aflat timp de patru ore nava!!!
Au fost marturii ale unor persoane care declarasera ca ar fi vazuto in portul Norfolk .
Altii sustin ca ar fi calatorit in timp si spatiu.
Marina a negat totul spunand ca echipajul navei ar fi disparut pe mare.
Membrii familiilor marinarilor de pe USS Eldrige au raportat disparitii si aparitii ale acestora.
Unul dintre participantii la experiment si-a luat haina si caciula si, ca si cum totul ar fi fost normal, a iesit pur si simplu prin perete si a disparut fara urma. El nu a fos gasit nici in ziua de astazi.
Dupa lungi dezbateri, guvernul a hotarat ca nava sa fie dezmembrata, legand straniile fenomene de aparitii si disparitii de o anumita impregnare pe care ar fi capatat-o aceasta in timpul experientei, insa chiar in acel moment USS Eldrige a disparut din port fara sa se mai intoarca vreodata.
Toate aceste dispariti si aparitii,au durat cam doi ani de zile ,dupe care totul a fost dat uitarii.
Poate cine stie cum intro zi cineva ,cumva o sa desluseasca misterul navei USS Eldrige.
Timpul este inainte ...

Urmariti in continuare un documentar realizat pe aceasta tema.

Partea 5 (ultima)

Partea 4

Partea 3

Partea 2

Partea 1

Citeste mai departe...

INSULA PASTELUI

Insula Pastelui este situata la peste 3.000 km sud-vest de Insulele Galapagos si la 4.200 km departare vest de Chile
S-a format in urma unei eruptii vulcanice si are forma triungiulara, cu laturi de aproximativ 20 de km fiecare.
Munţi întregi fuseseră de-a dreptul răsturnaţi, roca vulcanică dură ca fierul fusese tăiată ca o bucată de unt, iar stânci imense cântărind zeci de mii de tone zăceau prin diferite locuri unde nu ar fi putut fi prelucrate.
Sute de statui uriaşe, unele atingând 10-12 m înălţime şi cântărind 50 de tone, contemplă până în ziua de azi cu ochii lor lipsiţi de viaţă, aidoma unor roboţi monstruoşi care aşteaptă clipa când vor fi din nou puşi în funcţiune, de călătorul aflat în trecere pe aceste meleaguri. Iniţial, aceşti coloşi purtau şi nişte pălării, dar acestea nu contribuie cu nimic la dezlegarea misterului.
Daca mai adăugam la aceasta şi faptul că pălăriile, în greutate de peste 10 tone, zăceau departe de capetele de piatră ale statuilor carora le aparţineau, urmând ca apoi să fie ridicate la înalţimea necesară, se poate înţelege că ele nu fac decât să încâlcească şi mai mult dezlegarea enigmei.
Legendele bastinasilor vorbesc despre o populatie care a sosit aici din est, urechi-lungi, si o alta venita din vest, urechi-scurte.
Primi exploratori europeni au ajuns pe insula in anu 1722, in Duminica Pastelui. De aici si denumirea care i sa dat.
In anul 1770 are loc o noua expeditie pe insula. Exploratorii au remarcat aceeasi populatie prietenoasa si pamanturi lucrate.
Patru ani mai tarziu, o alta expeditie ofera o imagine a insulei total diferita.
Pamantul era nearat, oamenii erau agitati si demoralizati, si daca pana atunci nu erau inarmati, acum purtau sulite si bastoane. Imensele statui fusesera rasturnate, iar adoratorii lor disparusera.
In secolul XIX, insula Pastelui a devenit tinta negustorilor de sclavi, iar in 1862 populatia a fost distrusa in urma unei razii peruviene.
De-a lungul peretilor stâncoşi ai insulei şi de jur-împrejurul craterelor vulcanice, exploratorii au descoperit sute de statui începute, dar neterminate.
Mii de unelte, nişte simple topoare de piatră, erau împrăştiate la rândul lor, ca şi cum lucrul ar fi fost întrerupt pe neaşteptate.
Cele mai frumoase si mai faimoase "ramasite" ale acestei culturii, raman giganticele statui sculptate in piatra, numite"ahu".
Exista cel putin circa 700 de astfel de statui raspandite pe tot cuprinsu-l insulei.
In marea lor majoritate,statuile cantaresc in jur de 14-18 tone,insa una dintre ele, le intrece pe toate are 270 tone.
Se estimeaza ca ar fi fost construite in marea lor majoritate ,in ajurul anului 700 .
In functie de marimea statuilor ,ereau necesari cam 50-150 de oameni pentru a le deplasa.
Capetele statuilor sant foarte mari fata de restul corpului, si au urechi alungite si barbii ascutite.
Inca nu se stie cu ce scop au fost construite, acest lucru clasandule pe lista celorlalte sute poate mii de mistere nedescoperite.
Cu trecerea timpului ,multe staui au fost daramate .
Cele care au ramas intregi stau marturie a unei civilizatii de mult apuse.














sfarsit

Citeste mai departe...

FLUVIU-L AMAZON

Cel mai mare râu al Terrei prin cele trei coordonate de baza: lungime, suprafata bazinului si debit de apa scurs. Strabate de la vest la est aproape întregul continent sud-american, în portiunea lui cea mai lata, aproxmativ de-a lungul paralelei de 4° lat. sudica. Izvoraste, prin afluentul sau Ucayali si, respectiv, Apurimac, din Anzii Peruvieni, Cordillera de Chila, rnasivul Nevada Mismi (5 597 m alt.) dintr-un lac situat la 5 250 m alt. numit Intyre - dupa numele unuia dintre membrii expeditiei americane care a explora regiunea în 1971, la 175 km de Oceanul Pacific, la 190 km nord-vest de lacul Titicaca si la 110 km nord de orasul peruan Arequipa. Asadar, izvoarele Amazonului pe Ucayali si respectiv, pe afluentul acestuia Apurimac au fost stabilite în 1971 de catre expeditia condusa de Loren McIntyre, 1a o distanta în timp de 471 ani de când spaniolul Vicente Yanez Pinzon descopera, în 1500, gura fluviului ale carui ape transformau portiunea alaturata Oceanului Atlantic într-o Mar Dolce (Marea Dulce). Amazonul propriu-zis începe de la confluenta celor doi mari afluenti Ucazyali si Maraunon, care se unesc la Nauta, ceva mai în amunte de localitatea Iquitos; pâna la unirea cu apele celui mai mare afluent de pe stânga - Rio Negro, care se produce 1a Manaus, Amazonul se numeste Solimoes. În limitele bazinului intra versantii estici ai Anzilor, o parte din Podisul Guianei, partea nordica si centrala Podisului Braziliei si Amazonia, cea mai mare câmpie din lume. Cea mai mare parte a cursului se desfasoara între Ecuator si 50 lat. sudica, cu consecinte foarte importante în clima regiunii si pentru regimul de scurgere fluviului. Cursul superior, reprezentat prin Ucayali si Maranon, se înscrie în regiunea muntoasa, andina, cu vai înguste, îndeosebi a Maranonului, care curg paralel cu tarmul Pacificului pe o vale de natura tectonica, cu pante mari, ceea ce confera râurilor viteze de scurgere mari în comparatie cu cele din Câmpia Amazoniei. Amazonia, care are o lungime, de la vest la est, de 4 380 km, o panta extrem de mica - 0,003 % (la vest 160 m. alt. si la est 0 m), corespunde unei zone de subsidenta în care s-a acumulat un volum enorm sedimente (circa 4 000 m grosime). Râurile afluente, la iesirea din podisurile vecine, constituite din roci dure, formeaza numeroase cascade si repezisuri care le confera un potential hidroenergetic ridicat. Cu toate ca forma bazinului se poate asemana cu o frunza în care nervura principala (Amazonul) colecteaza numerosi afluenti pe ambele parti, se poate remarca o disimetrie evidenta - în sensul ca pe partea dreapta (din sud) vin mai multi afluenti si destul de mari (de la vest la est Jur, Purus, Madeira, Tapajos, Xingu si, discutabil, Tocantins), în comparatie cu partea stânga (Napo, Ica-Putimayo, Jupura, Rio Negro). Se estimeaza ca Amazonul colecteaza circa 1000 afluenti mai importanti, dintre care 20 au peste 1500 km lungime fiecar. Între Manaus si Anzi, Amazonia are forma unei pâlnii largi de 2 OOO km, limitata la sud de Madeira si la nord de Rio Negro. Panta foarte scazuta în aceasta parte favorizeaza divagarea apelor, formând un paienjenis de meandre, brate moarte, grinduri instabile. Latimea apelor Amazonului propriu-zis are 2 km la Iquitos si 5 km catre Manaus, iar adâncimea apei între 20 si 50 m. În avale de Manaus, datorita apropierii podisurilor Guianei si Braziliei, latimea Cîmpiei Amazonia se restrânge în unele locuri la 200-300 km, determinând si un proces de eroziune pe verticala mai mare, fapt ce conduce la o adâncime maxima a apei în albie, la Obidos, de circa 80 m.
În sectorul inferior, catre Oceanul Atlantic, la circa 400 kilometri dupa confluenta cu Xingu, râul se împarte în mai multe brate (furos), separând insule care se constituie într-o delta de un tip aparte (cea mai mare din lume, de circa 100 000 hm2). Aceasta delta este limitata la nord-vest de bratul principal, Amazonul propriu-zis, iar la sud-est de bratul Para în care se varsa apele râului Tocantins. Dintre insulele cele mai importante incluse asa-zisa delta mentionam: Grande de Gurupa, Caviana, Janaucu, Mexiana si Marajo, cea mai mare (40 154 km2). Apele bratului Para cu cele ale lui Tocantins formeaza estuarul numit Bahia de Marajo, pe malul caruia se gaseste portul Belem, fondat în 1616, cel mai important pentru navigatia de pe Amazon. Latimea albiei, în cursul inferior, variaza între 15 si 20 km, iar înainte de delta între 80 si 150 km, adâncimea apelor scade la 20-25 m, dar suficienta pentru navigatia vaselor de tonaj maritim.

Situat în zona ecuatoriala, cu afluenti în ambele emisfere, regimul de scurgere este uniform tot timpul anului. În timpul verii boreale aduc ape bogate râurile de pe partea stânga, iar în vara australa cele de pe dreapta. Totusi, datorita numarului mare de afluenti din emisfera australa, în august - septembrie, când râurile de aici au apa mai putina, se înregistreaza ape scazute pe Amazon. Sunt si situatii, cu totul exceptionale, când apele mari din cele doua emisfere se suprapun producând inundatii catastrofale.

Informatiile provenind din surse autorizate despre cantitatea de apa e care o transporta Amazonul sunt, totusi, destul de diferite. Cu circa 309 ani în urma, debitul mediu al râului era estimat la 70 000 m3/s: Ulterior, prin efectuarea altor masuratori, cifra s-a ridicat la 120 000 m3/s, iar dupa calculele Serviciului geologic al Statelor Unite, aceasta ar ajunge la valoarea colosala de 190 000 m3/s dupa confluenta cu râul Xingu, corespunzând unui debit specific de 30,9 1/s. km2. În lucrarea World water balance and water resources of the Earth, 1978, debitul mediu împreuna cu Tocantins este estimat la 220 000 m3/s. Debitul maxim ar fi de aproximativ 300 000 m3/s, iar cel minim de 70 000 - 80 000 m3/s. Potrivit valorii debitului mediu, Amazonul ar detine 17-19 % din scurgerea medie a râurilor Terrei.

Corespunzator acestei cantitati de apa este si cea de aluviuni, care apreciaza la un miliard de tone pe an. Aceasta cantitate enorma de aluviuni este împrastiata în Oceanul Atlantic sub forma unui urias evantai, în fata gurilor Amazonului, pâna la circa 300 km în larg. În interiorul bazinului sunt afluenti care aduc ape încarcate cu aluviuni galbene, numiti si brancos si râuri cu ape negre drenate din mlastini, numite rios negros. Cel mai tipic este afluentul cel mai mare de pe stânga, numit Rio Negro. Dupa confluenta acestuia cu Amazonul la Manaus, apele negre curg alaturi de cele galbui-roscate fara sa se amestece pe multe zeci de kilometri. În timpul apelor mari, nivelurile fluviului si ale afluentilor cresc cu 15 - 20 m, rupând maluri, smulgând arborii si locuintele indienilor purtându-le încet spre ocean. Datorita pantei mici si a revarsarii laterale, deplasarea apelor se face extrem de încet, încât de la Tabatinga la Obidos cei 1 400 km sunt parcursi în doua luni, aceasta imensa masa de apa fiind, pe drept cuvânt, numit o adevarata "mare în mers".

Un fenomen cu totul deosebit care se produce pe Amazon, numit de localnici pororoca este efectul fluxului marin care patrunde în sus pe fluvii provocând valuri puternice ce ajung uneori pâna la Santarem, la 1 000 km în interior. În estuarul larg de peste 200 km si lung de 350 km pororoca are efecte distrugatoare asupra tarmului, îngreuiaza navigatia spre ocean si chiar descarcarea apelor. Pororoca, alaturi de inundatii, sunt doua fenomene care schimba continuu configuratia malurilor si a tuturor gurilor de varsare ale afluentilor pâna la Manaus.

Potentialul hidroenergetic al Amazonului, cu toti afluentii, apreciat 1a 280 mil. KW, este foarte putin folosit pâna în prezent.

Navigatia pe Amazon si afluentii sai însumeaza circa 50 000 km, pe fluviu aceasta practicându-se cu vase de tonaj maritim pâna la Manaus si cu vase mai mici, pe 4 200 km, pâna la cascada Pongu de Manscriche, situata pe Maranon, la iesirea acestuia din Anzi.

Clima bazinului Amazon, calda si umeda în cea mai mare parte si mai uscata în Anzi, cu temperaturi între 23 si 28°C, în medie (variatii mici în timpul anului si ceva mai mari de la zi la noapte), precipitatii bogat (1 500-3 000 mm/an), cu remarcarea unui sezon ploios si unul mai uscat (caar se accentueaza catre nord si sud în regiunea podisurilor), creaza conditiile cele mai favorabile dezvoltarii unei vegetatii luxuriante, de tip ecuatorial care se suprapune Câmpiei Amazoniei, formând un adevarat "ocean verde" - cel mai mare din lume - cu un rol foarte important în reglarea conditiilor de circulatie ale maselor de aer si, respectiv, a umezelii pentru continentul sud-american si chiar pentru Terra. Singurele perturbari în desfasurarea regulata a circulatiei aerului si temperaturii sunt valurile de aer rece (friagens), care patrund din sud, producând scaderi bruste de temperatura.

Amazonia reprezinta în prezent - din punct de vedere al exploatarii resurselor sale - un obiectiv prioritar pentru Brazilia, Bolivia, Peru si Columbia. Astfel, în 1966, s-a înfiintat Comisia Superioara pentru Dezvoltarea Amazoniei (SUDAM), care a elaborat, în 1970, Programul pentru integrare nationala (PIN), ce are ca obiective principale: realizarea soselei transamazoniene (6 300 km), a carei constructie a început deja, precum si colonizarea zonei. În 1974 Programul Polamazonia a selectat deja 15 areale cu potential ridicat agricol si minier. Ofensiva asupra Amazoniei continua, cu consecinte imprevizibile asupra echilibrului ecologic propriu si asupra influentei pe care Amazonia viitorului o poate avea asupra unor procese majore climatice si de mediu la scara planetara.

Citeste mai departe...

DELFINU-L CALDERON

RUSINE DANEMARCA...

Aceste acte de barbarie ,fiindca nu ai cum sa le spui altfel,s-au petrecut in Danemarca,care se stie este o tara foarte civilizata.
Dar se pare ca acum si-a patat "obrazul".
Un grup de tineri din Insulele Feroe (care apartin Danemar-cei),cu un sadism ,parca aminteste de vremea nazista,au macelarit pur si simplu
un intreg banc de delfinii apartinand speciei CALDERON.
Acest delfin este cunoscut pentru blandetea lui si obisnuinta de a se
apropia de oameni.
Nu se poate ca in acest secol sa practici un astfel de "festival" cum este denumit la ei, inalcand legile U.E.
Nimic nu te surprinde, si doar te ingrozeste vazand astfel de barbari.
Pentru a opri această crimă, câteva O.N.G-uri au lansat o petitie către forurile specializate în probleme de mediu ale Uniunii Europene. Totuşi pentru a fi luată în considerare petiţia trebuie semnată de un număr cât mai mare de cetăţeni ai Uniunii Europene.

Citeste mai departe...

PIRACUCU

PIRACUCU s-au ARAPAIMA GIGAS

Numele de Piracucu deriva ne la numele unui trib, care a trait an campia amazoniana.
Piracucu este una dintre cele mai marii specii de peste de apa dulce.
Acest peste poate sa masoare circa doi metri lungime (lungime care o depaseste an cele mai multe cazuri) si poate cantarii,peste 100kg.
Este cunoscut ca gigantu-l din acvariu.Utilizarea pesticidelor ,a amenintat aceasta specie de peste si nu numai ,punandul pe lista neagra a animalelor pe cale de disparitie.
La aceasta a contribuit si pescuitul excesiv, an urma caruia au mai ramas prea putine exemplare tinand cont de numarul mare care popula apele Amazonului, prin anii 1970.
Piracucu este destul de interesant ca specie.El traieste an apele care
au un continut scazut de oxigen.
Concentratia scazuta de oxigen din apa ,il face sa fie foarte lent si
usor de prins.
are gura dotata cu un al doilea rand de dinti,ceea ce ai permite sa se hraneasca cu alte specii de pesti care au corpul acoperit de solzii destul de tari.
Cu toate ca este un peste de marime mare,el poate vina aproape tot ce-i iese an cale.
An prezent poate fi vazut la diferite gradini zoologice, inotant an
bazine de apa de dimensiunii considerabile ,care sant filtrate si oxigenate bine.
Din cauza dimensiunii pe care o are, poate este cel mai potrivit peste de apa dulce, care poate fi vazut in interioru-l unui acvariu.

Citeste mai departe...

ELEFANTU-L AFRICAN

Supranumit si elefantul de savana, Loxodonta africana – elefantul african, face parte din ordinul Proboscidea, familia Elephantidae. El este cel mai mare mamifer terestru, atingand o inaltime la greaban de 3-4m, o lungime de 6-7,25m si o greutate de 3.200-7.500kg.

Elefantii sunt ierbivori, hranindu-se cu toate tipurile de vegetatie: ierburi, frunze, fructe, coaja de copac. Ei pot fi intalniti in paduri, savane, mlastini, tufarisuri si zone semi-aride.
Masculii din specia elefantului african pot depasi greutatea de 6 tone.Greutatea capului poate avea un sfert din masa corpului.Aceasta parte a corpului,pe linga greutatea sa considerabila,este incarcata si cu mijloace de obtinere a hranei - trompa,fildesii,masele de mestecat,uriasii muschi ai maxilarului.

Fildesii elefantilor sunt dinti alungiti - incisivi modificati - care sunt folositi pentru scoaterea radacinilor din pamant si pentru decojirea pomilor.Elefantii masculi folosesc fildesii in luptele lor de stabilire a ordinii ierarhice,lupte premergatoare perioadei de imperechere.Spre deosebire de dinti,fildesii cresc pe tot parcursul vietii elefantului.S-a inregistrat ca un mascul de elefant african batran avea fildesii de peste 3 m lungime.

Capul elefantului este sustinut de un gat scurt,puternic.De aceea elefantul nu poate sa-si aplece capul pentru a aduna hrana.Aceasta deficienta a fost inlaturata de procesul de evolutie prin dezvoltarea trompei,rezultata din alungirea buzei superioare musculoase si a nasului.Acest organ admirabil al elefantilor este constituit din mii de muschi si este utilizat pentru o sumedenie de operatii,printre care culesul fructelor,aspiratia apei,ruperea crengilor si sapatul radacinilor.Trompa este sensibila atat la mirosuri cat si la pipait,elefantii o folosesc atat la indentificarea unui elefant strain cat si la transmiterea salutului membrilor familiei sau la mangaierea perechii dorite.

Elefantii nu au glande sudoripare, urechile actionand ca radiatoare pentru eliberarea caldurii . Prin agitarea lor, fiecare vas de sange din urechea mare intra in contact cu aerul, fapt ce raceste sangele inainte ca ecesta sa circule din nou in tot corpul.

Vederea e proasta. Ochii sunt mici, in comparatie cu capul mare care se misca foarte putin lateral. Celelalte simturi –auz, miros, gust, pipait- sunt ascutite. Cel mai sensibil organ este trompa, care detecteaza adesea mancare si pericol pe pamant si in aer. Elefantii pot mirosi apa de la distante mari si pot auzi sunete de la mai mault de o mila.

E greu de masurat inteligenta unui animal. Totusi exista motive sa credem ca elefantii sunt capabili de functii mentale mai inalte decat ale multor alte animale domestice. Un indicator e usurinta cu care invata trucuri sau sarcini. Un elefant tanar isi reaminteste diferite drumuri catre mancare sau apa. Comportamentul jucaus, observat la primate, considerat ca dovada de inteligenta, e tipic elefantilor tineri, care irosesc multa energie in jocuri ce-i obisnuiesc cu deprinderile sociale specifice vietii in familie.

De peste 2000 de ani, elefantii africani, au fost capturati si antrenati. Elefantii au fost folositi de generalul cartaginean Hannibal pentru a cara provizii peste Alpi in timpul marsului sau de cucerire a Romei in secolul III. In secolul XVI erau condusi pe campul de lupta, iar in al doilea Razboi Mondial (1939-1945) au fost folositi pentru tragerea echipamentului militar pe pante abrupte si noroioase.

Elefantul african si cel asiatic sunt specii pe cale de disparitie. O varietate de elemente au contribuit la declinul lor. Au fost macelariti in secolele trecute numai pentru fildesul coltilor; razboaiele, taierea padurilor pentru obtinerea de teren arabil, braconajul. La inceputul anilor 1900 populatia de elefanti salbatici era de circa 10 milioane; pana in 1979 vanatoarea si distrugerea habitatului au redus-o la 1,3 milioane. Pana in 1989 s-au redus cu 600 de mii, iar la sfarsitul secolului nu mai erau decat 640 de mii.

In multe zone elefantii nu mai cresc decat in rezervatii naturale izolate si prea mici pentru dezvoltarea unei turme. Se incearca programe de inmultire in captivitate pentru prevenirea extinctiei. Transportarea lor din salbaticie in gradinile zoologice e ilegala, iar daca procesul de inmultire nu are parte de succes se estimeaza ca populatia de elefanti captivi va muri pana in 2030.

Citeste mai departe...

BALENA ALBASTRA

.

Balena albastră sau balena uriaşă (Balaenoptera musculus) este cel mai mare mamifer,care a trait vreodata.
Este cu atât mai surprinzător cu cât din multitudinea speciilor de hrană oferite de ocean, aceasta se hrăneşte cu cele mai mici plante(fitoplancton) şi cele mai mici organisme vii(zooplancton).
Cea mai mare greutate inregistrata vreodata pentru o balena albastra a fost de 190 de tone si o inaltime de 300 metri.
Deşi practic s-ar putea mişca liberă oriunde în mare, aria sa de răspândire este redusă la numai anumite regiuni. Aceasta se datorează faptului că sunt puţine locuri în mările lumii unde are suficient plancton la dispoziţie.
Formarea anuală a gheţii obligă balenele albastre să migreze în apele tropicale, calde, dar unde din cauza hranei insuficiente sunt nevoite să sufere de foame.
Femelele sunt mai mari decat masculii de aceeasi varsta, iar cel mai mare exemplar de acest gen capturat cantarea aproximativ 150 de tone.
Sa spunem ca, daca ar trai pe pamant, un animal de dimensiunea balenei albastre ar putea fi zdrobit de greutatea proprie daca n-ar avea ca suport niste oase foarte late si extrem de rezistente. Insa, pentru un animal acvatic, corpul sau fiind sustinut deci de apa, rolul de “rezistenta” al oaselor a disparut.
Datorita dimensiunii lor enorme si a vitezei reduse de deplasare, balenele albastre au fost victimele vanatorilor de balene inca de acum multe sute de ani, dar nu au putut fi capturate cu harpoanele de mana de atunci si puse in barci deschise.
Aceasta adevarata industrie de prelucrare a carnii, pielii si grasimii de balena a inceput sa se dezvolte dupa anul 1900, devenind o buna afacere, dar si o actiune nemiloasa indreptata asupra uriasilor marilor. Masacrul cel mai mare a avut loc in anul 1931, cand au fost ucise, intr-un singur sezon, 29.000 de balene albastre.
Inchei mica prezentare a balenelor albastre cu un detaliu referitor la "cantecul balenelor". De fapt, acesta este un fel de cod morse submarin: balenele scot niste sunete ascutite care nu pot fi detectate de om decat cu ajutorul unor aparate speciale.

Aceste sunete de frecventa joasa traverseaza distante foarte mari in adancuri, ajutand astfel balenele albastre sa comunice, chiar daca sunt la sute de kilometri distanta, unele de altele, in apele oceanelor.

Citeste mai departe...

THE DEVIL"S TRIANGLE

Ce este Triunghiu Diavolului?

The Devil"s Triangle este situat aproape de insula Miyake la sud de Tokyo, iar unul din colturii atinge insula Guam.
Aceasta zona , este lipsita de nave, avioane, oameni si este acoperita de o ceata groasa si valuri imense.
Ce este oarecum ciudat, faptul ca la opus se afla Triunghiu-l Bermudelor.
Japonia a declarat ,Triunghiu diavolului o zona periculoasa si cu toate ca se afla la opus fata de Triunghiu Bermudelor,ar fi conectate antre ele.
Unu-l dintre oamenii de stiinta care a disparut an Triunghi este, Amelia Earhart.
Se speculeaza ca exista o dimensionare a vartejului dintre cele doua triunghiuri.
Un martor ar fi declarat urmatoarele:
"Ma aflam pasager al unui avion ce facea curse la Tokyo, iar cand m-am uitat pe fereastra am vazut o ceata de aburi de culoare verde asternuta peste ocean. Aceasta parea sa creasca si cu un fel de tentacule ancerca sa cuprinda avionul. Eu cred ca am asistat la ceva supranatural ..."
a acheiet relatarea martorul ocular.
Aceste triunghiuri sant descrise ca un fel de gauri negre, care folosesc gravitatia utilizand
curenti magnetici.
Exista relatari din anul 1901, an timpul Revolutiei Franceze ,precum ca doua doamne Moberly si
Jourdain Versailles, aflate pe un vas an acea zona a triunghiului, ar fi fost cuprinse
de o panza de ceata groasa, an urma careia sau trezit anapoi an timp.
Un alt exemplu este cazul ,atunci cand trei soldatii din Regimentul Regal Norfolk aflat antrun mars pe coasta , au asistat la disparitia unui antreg batalion an anul 1915.Ei sustineau ca
antreg batalionu-l a fost anghitit de o ceata foarte densa.
La 4 decembrie 1970 Gregor anpreuna cu fiul sau zburau cu avionul lor peste aceasta zona. La un moment dat ei au declarat ca ar fi vazut an fata un tunel an forma de "ochi", care le-a anghitit avionul.
Timp de 35 de minute , au simtit cum aparatul de zbor se izbea parca de pereti de piatra.
Dintro data au vazut iar cerul albastru. Nu peste mult timp si-au dat seama ca se aflau deasupra plajei Miami Beach care se afla la o distanta considerabila si nu ar fi putut ajunge antrun timp atat de scurt.
Nu au putut niciodata sa-si explice ce sa putut antampla.
Pentru a se ajunge la un rezultat an legatura cu ceata care are o energie magnetica , se efectueaza tot felu-l de teste an laboratoare.
Oare aceasta ceata are de a face cu paranormalu-l ?...

Citeste mai departe...

UNDE SE AFLA EXTRATERESTRII

Din calculele facute de diversi specialisti rezulta ca – doar în Calea Lactee – ar exista cateva zeci sau cateva sute de civilizatii, unele vechi de multe milioane de ani. Astrofizicianul V.M. Lipunov, de la Institutul Astronomic din Moscova a calculat în 1997 ca probabilitatea ca în Univers sa nu existe civilizatii foarte vechi, este de 10-43000000, o valoare practic egala cu zero. Cu alte cuvinte, astfel de civilizatii exista.

Altfel spus, daca exista o civilizatie foarte veche, ea ar trebui sa se manifeste prin „miracole”, prin fenomene care nu pot fi explicate nici ca naturale, nici ca produse de pamanteni, iar unele dintre aceste miracole ar trebui sa aiba proportii cosmice. Totusi noi nu observam decat o „gigantica tacere”. O lume fara miracole este incredibila si totusi o astfel de lume exista – spunea Lipunov. Aceasta contradictie este numita, în literatura consacrata contactelor extraterestre, paradoxul lui Fermi, întrucat traditia sustine ca fizicianul Enrico Fermi ar fi fost, prin anii patruzeci, primul care a pus retorica întrebare vizand extraterestrii: „Ar trebui sa fie aici; unde sunt?”

Care este explicatia? Am gresit oare undeva în socotelile de mai sus? Este ilustrativ ca astronomul Iosif Sklovski, cel care a facut senzatie în anii saizeci sustinand ca satelitii martieni ar putea fi artificiali, în 1985, dezamagit de faptul ca „Universul tace”, a declarat ca singura explicatie este ca, în ciuda estimarilor facute, suntem singuri în Univers. Aceasta opinie, la care s-au raliat mai multi oameni de stiinta, a mai fost numita si ipoteza solipsista.

Sunt si sustinatori mai moderati ai acestei ipoteze, care recunosc ca Universul este mult prea mare, iar probabilitatea ca sa fim singura civilizatie în el este infima. Dar ei adauga ca suntem prea departe unii de altii, deci legaturile dintre noi sunt imposibile.

O posibila explicatie a „giganticei taceri” ar putea fi si aceea ca toate civilizatiile dispar în mod obligatoriu, înainte de a începe cucerirea Galaxiei. Prabusirea pe Pamant a unui asteroid cu diametrul de cativa kilometri, eveniment de loc imposibil, ar însemna sfarsitul multor specii, între care s-ar putea afla si omul. În Univers se mai produc, din cand în cand, si explozii imense, cum sunt cele ale supernovelor, raspandind raze ucigase (gamma etc.), capabile sa distruga orice forma superioara de viata pe o raza de mii de ani lumina. Si înca nu cunoastem întreaga lista a amenintarilor de acest tip. Totusi, faptul ca pe Pamant unele specii au supravietuit sute de milioane de ani, înseamna ca astfel de fenomene sunt rezonabil de rare.

Alte pericole ar putea fi degenerarea, cauzata eventual de o viata din ce în ce mai lipsita de griji, de oprirea progresului si de cantonarea într-un stadiu „paradisiac” s.a.m.d. Dar o civilizatie tehnologica s-ar putea si sinucide. Noi însine nu suntem feriti de aceasta amenintare. Ne putem gandi la poluare, la schimbarile climatice provocate de noi, dar mai ales la experimentele genetice. Acestea, scapate de sub control, ar putea crea de pilda virusi pentru care nici o fiinta umana nu va poseda imunitate sau leac...

Pericolele de mai sus sunt însa neglijabile, comparativ cu cele de natura militara. Daca doar 10% din arsenalul nuclear existent pe glob ar exploda, în cadrul unui razboi (declansat eventual dintr-o greseala, sau de catre teroristi), cerul ar ramane întunecat ani de zile, iar temperatura medie ar scadea cu 5-20 grade, instalandu-se o „iarna nucleara” care ar secatui rezervele alimentare. Foarte putini oameni ar mai supravietui (poate nici unul), civilizatia s-ar reîntoarce oricum cu sute de ani în urma. Iar pericolele mentionate mai sus: armele nucleare, experimentele genetice etc. sunt inventii ale secolului 20.

Stiinta secolului 21 va gasi însa (pe langa nenumarate realizari minunate) si niste metode mult mai eficace de distrugere, fata de care armele nucleare ori pandemiile vor parea jocuri de copii. Si daca vom supravietui acestor încercari, va veni si secolul 22, apoi 23 s.a.m.d., pana ce va fi descoperita „arma absoluta”...

(ARTICOL PRELUAT DIN REVISTA MAGAZIN)

Citeste mai departe...

BAZA EXTRATERESTRA AN SIBERIA !!!

In 1989 a fost efectuat in Siberia un foraj profund de 16 km sub directia oamenilor de stiinta sovietici si straini.Scopul era de a gasi un mijloc de a fi avertizati contra unui seism.Cercetatorii doreau sa plaseze un microfon special legat la un magnetofon de la suprafata.
Ei sperau sa poata astfel inregistra zgomotul produs de inceputul unei deplasari continentale si de a preveni sosirea unui cutremur de pamant.
Ajunsa la 16 km adancime, coloana de foraj a inceput sa se invarta la viteza maxima, semn ca se invartea in vid.Temperatura indicata era 110 °C. Imediat ce a fost ridicata coloana de foraj, din tub a iesit un nor gazos.

Atunci, sub ochii inmarmuriti ai tehnicienilor , a iesit o creatura monstruoasa cu colti care a inceput sa urle salbatic inainte de a disparea.
Dupa ce si-au revenit, oamenii de stiinta si-au coborat microfonul in profunzimile pamantului.In locul zgomotului placilor litosferice care s-ar fi deplasat, a fost auzita o voce urland de durere.S-a crezut ca a avut loc o defectiune, insa totul functiona normal.

Nu una, ci milioane de voci umane au fost inregistrate.

Ce se afla acolo?

Un lagar secret?

O baza extraterestra?

Citeste mai departe...

YETI, OMUL ZAPEZILOR

Yeti, Omul Zapezilor, un mit o legenda sau realitate !!!

O echipa de specialisti din China ,au analizat doua monstre de par descoperite an N-V Indiei.

"Cele doua fire de par reprezinta dovada clara ca o primata uriasa, posibil acel Yeti din povestirile localnicilor, a existat si, probabil mai exista, in Asia. Probabil datorita zonei greu accesibile, misteriosul animal a reusit sa stea departe de privirile oamenilor”, a declarat Ian Redmond, seful echipei de cercetatori niponi.
Aceste fire de par care au fost analizate cu circa cinci ani an urma, dovedesc clar ca ele apartin
unei primate care a reusit sa adapteze la un climat extrem de rece la o altitudine de 4.800 de metri , cum este cel din muntii Himalaya.

O alta echipa de cercetatori japonezi, a afirmat ca au gasit an vestu-l Nepalului ,urme care ar apartine legendarului Yeti.
“Am văzut trei urme de picioare care semănau cu cele ale unor fiinţe umane, dar care ereau cu mult mai mari”, Kuniaki Yagihara unul dintre membrii, grupului Yeti Project Japan.
Cu toate acestea alpinistii dotati cu tot felul de aparate video ,foto si telescoape, nu au reusit pe parcursul a trei saptamani sa vada nici macar o silueta a faimosului Yeti.

An anul 2007 ,o echipa armericana de televiziune ,a tranversat pantele dintre Tibet si Nepal, anuntand mai apoi ca ar fi gasit urme clare care nu ar putea sa apartina unui om.
"Noi suntem convinşi că există. Datorită urmelor găsite şi a poveştilor relatate de localnici, suntem siguri că Yeti nu e doar o ficţiune", a declarat unul dintre membrii echipei.

Yeti omul zapezilor, o creatura pe jumatae om pe jumatate maimuta, a anfacarat spiritele si imaginatia multor aventurieri.

Multi s-au laudat ca l-ar fi vasut pe omul zapezilor, ansa nimeni nu a venit cu dovezi si probe clare despre existenta lui..

Citeste mai departe...

BIGFOOT

BIGFOOT sau SASQUATCH

Timp de aproape 30 de ani ,ancepand cu sfarsitul anului 1970,publicu-l din America si Canada a anvatat ca Bigfoot ,nu a fost nimic mai mult decat un desen animat si o paveste spusa la foc de tabara.
Pana an anul 2008 posturile de televiziune din America prezentau subiectul Bigfoot,ca fiind non-fictiv.
An luna iulie 2008 a fost raportatao observatie din statul Ontario aflat la 230 mile nord-est de Winnipeg.
Doua femei aflate la cules de pomusoare,au observat o aratare analta cam de trei metri, fugind pe un drum an padure.
Cele doua femei speriate sa-u dus acasa ,revenind mai tarziu cu mai multe persoane sa caute eventual urme lasate de ceea ce credeau ele a fii Bigfoot.
Ziaru-l, local a caracterizat urmele gasite la fata locului, ca apartinand unei fiinte dotata cu sase degete la picioare.
Aceasta observatie de la Ontario ,a pus presa pe jar ,si numeroase articole au fost publicate an Canada si Statele Unite.
Luna August 2008.Se raporteaza o alta observatie an New Brunswick, Canada.
De data aceasta au fost patru martori.Doua cupluri aflate an masini diferite ,au vazut o silueta analta traversand drumul si intrand an padure.

Unul dintre martori, a spus povestea la un ziar local .La scurt timp un jurnalist a investigat
povestea si a contactat pe cei patru martori. Articolu a fost publicat si sa raspandit an toata Canada, facand si mai multa valva fata de primul.
Spre deosebire de americani, canadienii an general , sant mai evazivi privind animalele salbatice.
Canadieni nu iau an considerare subiectul Bigffot ca pe ceva supranatural .
An schimb americani pun mare pret pe tot ce se descopera mai ales din lumea animala.
Cele doua incidente din Canada au stabilit un nou record an lumea mas-media.
Oamenii anca nu cred cu desavarsire an sasquatches (gigantul paros).Ei asteapta sa se raporteze mai multe cazuri de aparitii.
An afara de Canada si America de Nord nu exista rapoarte credibile ca ,ar fi aparut
sasquatches si an alte parti ale lumii.
Povestiri despre giganti, apar mereu, ansa oamenii nu pot face o descriere prea clara a cestui cuvant.Tipuri de caractere si analtimi diferite, anca mai exista la anumite triburi din America.
Astfel de povestioare despre oameni maimuta ,sant an literatura traditionala a mai multor tarii.
Cu toate ca s-au gasit urme clare si tot felu-l de amprente ,nu sa reusit deocamdata filmarea (reala nu facaturi ce vedem pe youtube) cel putin a unui astfel de om maimuta gigant.



-BIGFOOT MADE IN ROMANIA-


Sa va spun acum ceva:
Se spune ca ,am avea si noi pe plaiuri mioritice o astfel de creatura.
Acum dumnezeu stie daca e adevarat sau legende ciobanesti.
Am sa va arat o postare care am vazuto pe un sit.

Pe 12 februarie 2008 userul ‘vasiliumihnea’ a publicat pe Flickr 5 fotografii realizate pe 8 februarie 2008, undeva in Muntii Vrancea. Aceste poze surprind o creatura (la prima vedere), care nu seamana cu nici un animal cunoscut, cel putin nu in zonele acelea. Ba mai bine, aspectul creaturii aduce aminte de legendarul Bigfoot si de alte creaturi asemanatoare care se presupune ca au fost intalnite in regiunile muntoase din Canada si America.

La una din poze, autorul ‘vasiliumihnea’ spune: "Am primit pe mail rugamintea sa postez pozele originale. Imi rezerv dreptul de a o pastra pe cea mai relevanta pentru presa (din moment ce am primit cereri de la doua ziare, nu vad de ce nu as profita). Mentionez ca mai am doua poze bune pe care nu le-am postat."

La cateva zile au aparut articole despre subiect in cateva ziare, dar nici unul continand alte poze. (Romania Libera 19 martie, Gardianul 19 februarie). In blogosfera s-a comentat autenticitatea pozelor pe mai multe bloguri.

Si acum vine partea tare! Ia uitativa la clip...

Cica tipu care a filmat jura ca e adevarat,nu e facatura.

Mare e gradina lu Dumnezeu.

Voi ce parere aveti? O fi unu anbracat an haine de urs!!!!

P.S. -Poza de sus a fost publicata de userul cu pricina(cu vedenii).!!

Citeste mai departe...

TUTANKHAMUN

~3000 DE ANI DE ASTEPTARI~

Misterul din spatele moarti subite a lui Tutankhamun, regele Egiptului care a domnit cu mai mult de 3000 de ani în urma, sar parea ca a fost rezolvata în final de catre oamenii de stiinta care cred ca a cazut din-trun car de razboi în timp ce se deplasa la o partida de vanatoare in desert
Speculatii în jurul mortii lui Tutankhamun ,au fost pana cand mormântul sau a fost descoperit în în 1922 de catre arheologu Howard Carter.

Radiografiile mumiei ,care sau facut an 1968 a indicat o umflatura la baza craniului, ceea ce sugereaza ca Regele a fost ucis de o lovitura la cap.

Mai multe studii recente, folosind un scanner CT , arata ca a suferit o ruptura grava, chiar deasupra la genunchi, chiar înainte de a muri, care probabil a condus la intoxicatii letale.

"El nu a fost asasinat cum au crezut mai mule persoane.Regele a avut un accident de vanatoare pe cand vana an desert. A suferit o fractura la picior-ul stang din cauza ca ar fi cazut din car.An opinia mea acest lucru este adevarata cauza a morti lui" a declarat Zahi Hawass,Secretar General al Consilului de Antichitati.

Până în prezent, mulţi istorici au presupus că a fost tratat ca un copil destul de fragil, care a fost protejat de pericol fizic.Nadia Lokma de la Muzeul din Cairo a declarat că o recentă analiză a oaselor găsite în mormant ale faraon-uli a indicat faptul că nu a fost pur şi simplu o ceremonie de anmormantare.

Sute de săgeţi recuperate de la mormânt arată de asemenea, dovezi că a fost un vanator desavarsit."Acestea sunt unelte de vânătoare , nu de război "..a declarat Dr. Lokma .

Un set de ambracaminte gasit an mormantu-l lui Tutankhamun, au fost stocate la Muzeul din Cairo.Acestea sugereaza ca el erea obisnuit cu astfel deambracaminte. Acest set include un corset adaptat pentru al ferii de apa.

An final dovada vie o reprezinta o coroana de florii,care erea asezata an jurul gatului mumiei, la care botanistii sustin ca ereau an stare proaspata cand au fost puse,si culese an luna martie sau aprilie.Deci daca florile au fost culese antre aceste doua luni ,anseamna ca Tutankhamun a murit probabil an luna decembrie sau ianuarie,tinand cont de faptul ca procesul de ambalsamare dura cam 70 zile.Aceasta data coincide cu mislocu-l sezonului de vanatoare ,pe anotimp de iarna.Aceasta descoperire antareste si mai mult ipoteza mortii lui accidentale.

Prima expozitie a fabulosului facemask (masca de fata) facuta din aur solid a avut loc an anul 1972 la British Museum din Londra.Au fost an pelerinaj aproximativ 1,5 milioane de oameni.

An prezent masca de aur se afla an Egipt unde se pare ca va ramane pentru totdeauna ,din cauza riscului de degradare la multe calatorii.

~BLESTEMUL MORMANTULUI~

An legatura cu blestemul care erea pus suna cam an felul urmator:

"Orice persoana care tulbura mormantul unui faraon,va murii an scurt timp".

Multe morminte de faraoni aveau inscriptionat la intrare astfel de avertizari.

Aceste blesteme s-au dovedit totusi adevarate antro oarecare masura atunci cand o parte din personajele care au participat la deschiderea mormantului au decedat an conditii suspecte.Prima dintre aceste misterioase decese a fost a d-lui. Carnavon.El a fost antepat de un tantar ,antepatura an urma careia a facut o infectie an sange si a murit.

Un studiu a aratat totusi ca numai 8 persoane din 58 care au participat la deschiderea sarcofagului au avut un deces mai subit.Celelalte au trait pana an jurul varstei de 70 de ani.

Medicul care a facut autopsia lui Tutankhamun a trait pana la varsta de 75 de ani.Uni sustin ca moartea doctorului ar fi survenit din cauza unei ciuperci care ar fi fost cultivata an mormant tocmai pentru a tine departe pe cei care ar fi vrut sa profaneze mormantul.

Citeste mai departe...

ATLANTIDA

ATLANTIDA ANTRE ADEVAR SI MISTER

Filosoful grec Platon a fost primul care a povestit despre continentul misterios al Atlantidei. In doua dialoguri ale sale el povesteste urmatoarele: Atlantida era o insula mult mai mare decat Asia si Libia luate la un loc si s-ar afla dincolo de coloanele lui Hercule (probabil stramtoarea Gibraltar). Cu 6 milenii inainte de Solon (640-558 i.Hr), Atlantida era un regat puternic cu o civilizatie evoluata si o politica ideala. Din cauza decaderii si a dorintei de a cuceri, atlantii au starnit mania zeilor si Atlantida a fost scufundata sub ape. Platon spunea ca auzise povestea de la Critias, care o auzise la randul lui de la bunicul lui.

O poveste asemanatoare era cunoscuta si in Egipt, cu 4000 de ani in urma. Intr-un papirus se povesteste de intamplarile unui calator naufragiat egiptean, care calatorea spre minele faraonului. Se spune ca el a fost aruncat de valuri pe tarmul unei insule necunoscute si a fost luat de un dragon in salasul lui, fara insa a-i face vreun rau. Dragonul i-a povestit ca insula era candva locuita de 75 de dragoni fericiti, fiind un taram al dorintelor implinite si al bogatiei. Dar in prezent nu mai traia decat el, restul fusesera arsi de o stea cazatoare. Dragonul, dupa ce l-a asigurat ca va fi salvat de o corabie egipteana, a adaugat ca niciodata nu va mai revedea aceasta insula caci ea va fi inghitita de ape.

O alta poveste spune ca Atlantida s-a format ca civilizatie cu peste 22.000 de ani in urma. A fost o civilizatie foarte bogata, alcatuita din oameni care aveau puteri magice, pe care le foloseau ca sa faca atat lucruri bune, cat si rele.
Atlantida era condusa de un imparat. Acesta isi forma un consiliu alcatuit din fostii dregatori din provincii, pe care ii alegea cu multa atentie. In provincii, erau numiti guvernatori de catre imparat, alesi sa conduca treburile statului.
In Atlantida existau 2 scoli superioare, Scoala se Fizica si Scoala de Metafizica, care aveau o foarte mare libertate si care au determinat evolutia in timp a statului. Fiecare din aceste scoli avea metodele ei secrete de a produce bani de aur cu care platea Statul pentru a obtine privilegii si legi favorabile. Scoala de Fizica facea extractii de aur din minereuri si din apa marii. Scoala de Metafizica a avut propriile metode de a obtine aur prin metode magice pierdute, visate de oamenii timpurilor noastre, dar niciodata nu au fost descoperite cu adevarat de atunci. In plus, Scoala de Metafizica se ocupa cu magia, cu influentarea deciziilor atat ale conducatorilor cat si ale condusilor, precum si cu vindecarea bolilor. Scoala de Fizica se ocupa cu vindecarea ranilor din accidente si razboaie.
Se spune ca atlantii au realizat contactul cu cateva civilizatii extraterestre, pe care le cautau pentru magie, atat cea de vindecare, cat si cea de influentare a hotararilor conducatorilor.

Copiii erau crescuti in special de mamele lor, parintele avand si dreptul sa decida ce scoli vor urma acestia. Pana la 4 ani copiii erau crescuti si educati in familie sau cu ajutorul unor persoane angajate. Dupa 4 ani “gradinita” era obligatorie, urmand ca de la 8 ani la 14 ani sa fie urmata scoala primara. Ulterior era obligatorie o scoala de meserii simple de 2 ani, pana la varsta de 16 ani, cand copilul devenea major.
Atlantii cunosteau radioul, care era folosit doar pentru stiri si emisiuni informative. Se transmiteau de asemenea informatii de interes local pentru principalele colonii. Totodata era cunoscuta si televiziunea. Doar in Capitala erau putine aparate, fabricate de extraterestrii. Niciodata televiziunea si radioul nu erau folosite pentru distractie.
Locuitorii Atlantidei aveau statul si capitala situate pe o insula mare si joasa in zona Bahamas. Orasul era foarte jos, pe malul apei (lucru scris si de Platon), insula lor fiind destul de mlastinoasa. Clima era rece si foarte umeda, aproape tot timpul anului putand fi observata ceata deasa. Atlantii nu suportau soarele si lumina puternica. Ei se hraneau de cele mai multe ori numai cu alge, peste si fructe de mare. Ocazional mai consumau fructe, legume, cereale. Carne se manca doar de 3 ori pe an.
Se poveste ca atlantii aveau pielea verzuie, atingeau o inaltime de pana la 3 metri si aveau parul lung si blond, de regula cret.

Despre distrugerea Atlantidei se crede ca aceasta s-a produs datorita unui conflict cu extraterestrii, care au aflat despre magiile negative pe care le faceau asupra lor. Se crede ca acesti extraterestrii locuiau in interiorul Lunii, de unde au trimis puteri distrugatoare asupra atlantilor.

Toate acestea sunt istorisiri mai vechi sau mai apropiate de timpurile noastre. Dar iata ca exista si unele descoperiri stiintifice despre Atlantida.
Dovezi istorice arata faptul ca in trecut ar fi existat o astfel de insula, arheologii incercand sa o localizeze in teren. Arheologul grec S. Marinatos, a gasit centrul unui mare oras in care casele s-au pastrat cu toate cele 2 sau 3 etaje ale lor, aratand scene din viata de zi cu zi a atlantilor. Au fost gasite aproape intacte mobilierul si vasele de ceramica, insa nici o urma de ramasite omenesti sau bijuterii. Toate acestea au fost descoperite pe mica insula vulcanica Santorini, din Marea Egee. Multi sunt de parere ca acest vulcan a izbucnit, acoperind si scufundand misteriosul continent Atlantida. Cenusa aruncata in urma exploziei ar fi putut acoperi anumite portiuni ale insulei cu un strat de 30 de metri grosime.
Cercetatorul francez Fouque Ferdinand a descoperit pe insula Tera in Marea Egee un oras ingropat in cenusa vulcanica cu o vechime de peste 3000 de ani. Autorii medievali considerau Atlantida drept un loc real, cunoscand povestea acesteia de la geografii arabi. Ei considerau Atlantida o insula minunata, numita insula fericitilor, 'insula celor 7 orase' sau insula Brendan, toate marcate pe hartile secolelor XIV-XV.

Citeste mai departe...

DISPARITII MISTERIOASE

DISPARITII MISTERIOASE DIN MAREA NEAGRA

In Marea Neagra, in imediata vecinatate a Insulei Serpilor, aflat la 45 kilometri nord-vest de Sulina, se afla un misterios Triunghi al Bermudelor.
Potrivit dovezilor de arheologie subacvatica descoperite de Robert Ballard, cel care a detectat epava Titanicului, Potopul lui Noe s-ar fi produs acum aproximativ 7.500 de ani. Avand "epicentrul" in dreptul Turciei de azi, un volum urias al Mediteranei s-a revarsat peste zonele din jur nimicind totul in cale: oameni, animale, plante. Asemenea miscari de mai mica sau mai mare amploare au continuat la diferite intervale de timp, dar inca din Evul Mediu, in Marea Neagra, a inceput sa se vorbeasca de o zona malefica unde dispareau diverse ambarcatiuni.
In anii '70, Ivan T. Sanderson, unul dintre cei mai cunoscuti cercetatori ai Triunghiului Bermudelor, a elaborat o harta cu douasprezece regiuni malefice, identica celebrului Triunghi al Bermudelor. Subliniind ca planeta noastra opereaza prin electromagnetism, Sanderson se intreaba, pe buna dreptate, daca nu cumva zonele respective functioneaza ca niste uriase generatoare care creeaza valtori in interior si exterior, unde obiectele pot fi atrase si eliminate in afara altor dimensiuni, cunoscute de noi. Una dintre aceste regiuni ar fi si in Marea Neagra, in apropierea Insulei Serpilor.

Cercetatorii rusi si ucraineni afirma ca falia magnetica din misteriosul triunghi mobil din Marea Neagra se deschide de la o fractiune de secunda pana la cateva minute. Intr-o astfel de falie a disparut in plina zi, pe o vreme excelenta, la 31 mai 1944, crucisatorul sovietic "Tiolkovski", undeva la 70 km sud de Crimeea. Intamplarea navei de razboi disparuta brusc pentru totdeauna intr-o stranie ceata neagra a fost imortalizata in niste dosare secrete, al caror continut a fost dezvaluit de fostii ofiteri ucraineni din flota sovietica a Marii Negre.
Dupa o luna, cativa pescari, au fost martorii unei alte disparitii uluitoare. Ei au vazut ziua-n amiaza-mare cum cateva avioane au disparut intr-un nor inchis la culoare. Era vorba, de fapt, de o formatie decolata de la Odessa, in scopul unei recunoasteri marine. Pescarii n-au avut insa norocul fostilor ofiteri ucraineni. Rudele lor au trebuit sa poarte vesminte cernite, deoarece pescarii, martori incomozi, au fost lichidati de KGB.

Ucrainenii pazesc cu strasnicie zona, confiscand orice ambarcatiune straina de pescuit. Pentru ca aici mai sunt gasite inca mine aflate in deriva din timpul razboiului. O astfel de mina a fost recuperata de ucraineni, la limita cu apele noastre teritoriale, dar cate mai sunt in aceeasi situatie, nimeni nu stie. Caci e greu de prevazut consecinta exploziei unei mine, in falia magnetica, pentru vasele aflate in preajma, vase care ar putea fi astfel proiectate intr-o alta dimensiune.

In 1991, Ucraina a mostenit de la defuncta Uniune Sovietica, Insula Serpilor, de fapt o imensa stanca, ale carei laturi pot fi parcurse la pas normal in circa 40 de minute. Sarpele de apa, care a dat numele insulei, complet inofensiv, dar cu o infatisare dezagreabila, a disparut complet la mijlocul secolului trecut, din cauza amplelor lucrari secrete desfasurate de sovietici. In noiembrie 2003, ucrainenii au declarat Insula Serpilor zona de rezervatie naturala, ca sa demonstreze ca locul poate oferi conditii pentru turism.

Citeste mai departe...

INSULA MISTERIOASA

INSULA CU TEZAUR MISTERIOS

Este cea mai bizara dintre insulele care adaposteste tezaur de pe planeta. Se stie unde se gaseste tezaurul dar nu si ce contine! Si mai ales nu se stie cine a construit sistemul de capcane dintre cele mai ingenioase care s-ar fi putut crea vreodata de catre om.

In 1795, Danie McGinnis, un adolescent care locuia pe continent si care se amuza vanand potarnichi pe aceasta insula, a zarit o roata de scripete de nava atarnand pe o craca. Chiar sub ea a remarcat o denivelare usoara a solului, ca si cum cineva ar fi facut acolo o gaura. Nelinistit ca era vorba de un tezaur acuns acolo, candva, de catre pirati, a alergat sa dea vestea prietenilor sai. La cateva picioare adancime, ei au dat peste cateva dale de piatra aranjate. Le-au ridicat si au contunuat sa caute cu infrigurare. La 3 metri ,au dat peste a doua platforma facuta din bile de stejar. Le-au scos si au continuat sa sape timp de cateva zile.

La 6 matri, au gasit o noua platforma, iar la 9 alta. Si sub ea pamantul era din nou tasat, cu argila si roci. Copiii au inteleles ca aceste platforme serveau de a se imparti greutatea tonelor de pamant. Numai ca 9 metri de sapaturi era deja prea mult pentru ei asa incat au abandonat lucrarile si asa au ramas pana in 1804. O companie a reluat munca facuta de copii si s-au continuat sapaturile, descoperindu-se alte platforme si straturi de aluviuni batatorite, carbune si chiar fibre de cocotier!

La a 9-a platforma, 27 de metri, prima descoperiere interesanta: o dala de piatra grea, marcata pe verso, cu o inscriptie intr-o limba indescifrabila. Cand muncitorii au ajuns la 33 de metri, s-au oprit pentru ca se intunecase afara. A doua zi, surpriza: putul se umpluse trei sferturi cu apa. De unde venise? Nu se stie. Dar mai ales de ce nu s-au umplut puturile imediat cu apa?

Timp de cateva saptamani oamenii au scos apa cu galetile si cu pompe improvizate fara a reusi sa scada nivelul apei. In primavara urmatoare ei au facut un alt put cu speranta de a pune mana pe comoara prin partea de jos. Au coboart la 37 de metri apoi s-au indreptat catre putul cu tezaur. Dar cand l-au atins, apa a izbucnit cu forta si muncitorii abia au scapat. Al doilea put a fost inundat. Apa a tasnit in momentul in care s-a ridicat o lada ca si cum acesta reprezenta un fel de dop.

Puturile au fost oare construite pe sistemul vaselor comunicate extrem de ingenios? Munca a fost abandonata si reluata abia in 1849. De data asta nu s-a mai sapat, ci s-a forat pentru a se sti tot ceea ce se gasea la fund. Primele rezulatate au confirmat sperantele cele mai nebune: dupa ce a depasit 110 picioare foreza a tarversat 10 cm de lemn ,si a penetrat un metal.

Cand s-a scos foreza s-au gasit esantioane de stejar si ceea ce parea a fi 3 impletituri de aur. Era pentru prima oara cand se avea proba ca pe fund se alfa ceva valoros. Nelinistiti ca au descopetit in fine camera tazaurului, cautatorii au continuat munca cu si mai mare asiduitate. Dar nu au reusit sa scoata apa din puturi nici macar cu ajutorul pompelor.

In vara lui 1850, ei s-au decis deci, sa foreze un alt put pentru a putea usura pomparea. Au sapat pana la 36 de metri. Brusc, catastrofa: in mai putin de 20 de minute, putul s-a umplut cu apa la acelasi nivel cu celalalt! Abia in acest moment un muncitor a avut ideea de a gusta apa din put: era sarata. Era deci apa din mare si nu din subteran. Asadar putul era legat cu marea, de aceea nu era deloc surprinzator faptul ca nu se ajunse sa se pompeze!

La cativa metri de acolo s-a gasit un loc de unde apa aputea sa scape, la maree scazuta, traverand nisipul. Muncitorii au scos imediat nisipul si oamenii au observat cum plaja a fost acoperita cu un strat compact de galete si de roci, alge si fibre de nuca de cococs. Altfel spus, cineva a transformat 45 de metri de plaja in burete, apoi a acoperit-o cu nisip. Plaja era complet artificiala!

Dar asta nu era totul: 5 conducte subterane de scurgere acopereau niste galete mari si roci plate conduceau la intrarea intr-un tunel. La maree inalta, apa se infiltra prin aceste 5 conducte si prin tunel in directia pututului cu tezaur. Si ipoteza cu busoanele s-a dovedit reala: daca cineva ar fi ridicat platformele din puturi, ar fi dat defapt drumul apei din mare sa le umple.

Misteriosii constructori ai acestui sistem ingenios au facut tot ce le-a stat in putinta pentru ca vreun intrus sa ajunga la tezaur. Cine sunt insa acesti ingeniosi constructori? Specialistii considera ca pentru aceasta munca ar fi trebuit sute de muncitori timp de 6 luni. Ori in legiune nu s-a pastrat nicio amintire privind o asemenea activitate. Niciodata nu s-a gasit vreo urma ca insula ar fi fost locuita.

De la mijlocul secolului XIX si pana astazi, peste 10 companii au incercat sa intre in posesia tezaurului misterios din Ile-aux-Chenes. Toate s-au contruntat cu problemele inundatiilor subterane. Unele persoane chiar au murit. In 1987 s-au forat 5 gauri in sol, in care s-au introdus dinamita, de-a lungul directiei presupuse a tunelului de irigare, care aduce apa de mare pana in puturi. Apa a fost pompata cu succes pentru prima oara in 1990. Dupa care a fost reluat forajul.

La 50 de metri, varful forezei a intalnit un obstacol: 17,5 cm de ceea ce parea a fi ciment. Sub ciement existau 10 cm de lemn, apoi 1 metru de metal, apoi din nou lemn si ciment. Acolo parea sa fie o bolta de 2 metri. Forajele au continuat, s-au multiplicat. Dupa saptamani de munca, oamenii nu au mai putut localiza putul original, dar se cheltuisera deja 115.000 de $ asa incat noii actionari au decis sa abandoneze lucrarile.

Nici succesorii lor nu au avut mai mult succes. De fapt, nu munca a devenit azi si mai dificila, deoarece insula a fost gaurita atat de mult incat s-a transformat enorm. Nimeni nu mai stie unde se gasesc puturile originale. Iar despre constructori nu avem nici macar un indiciu. Cu toate astea se continua sapaturile. Actualii cautatori sunt cei de la compania Triton Alliance, care sapa continuu din 1997. Dar nu s-a gasit inca nimic pe insula...

Citeste mai departe...