UNDE SE AFLA EXTRATERESTRII






Din calculele facute de diversi specialisti rezulta ca – doar în Calea Lactee – ar exista cateva zeci sau cateva sute de civilizatii, unele vechi de multe milioane de ani. Astrofizicianul V.M. Lipunov, de la Institutul Astronomic din Moscova a calculat în 1997 ca probabilitatea ca în Univers sa nu existe civilizatii foarte vechi, este de 10-43000000, o valoare practic egala cu zero. Cu alte cuvinte, astfel de civilizatii exista.

Altfel spus, daca exista o civilizatie foarte veche, ea ar trebui sa se manifeste prin „miracole”, prin fenomene care nu pot fi explicate nici ca naturale, nici ca produse de pamanteni, iar unele dintre aceste miracole ar trebui sa aiba proportii cosmice. Totusi noi nu observam decat o „gigantica tacere”. O lume fara miracole este incredibila si totusi o astfel de lume exista – spunea Lipunov. Aceasta contradictie este numita, în literatura consacrata contactelor extraterestre, paradoxul lui Fermi, întrucat traditia sustine ca fizicianul Enrico Fermi ar fi fost, prin anii patruzeci, primul care a pus retorica întrebare vizand extraterestrii: „Ar trebui sa fie aici; unde sunt?”

Care este explicatia? Am gresit oare undeva în socotelile de mai sus? Este ilustrativ ca astronomul Iosif Sklovski, cel care a facut senzatie în anii saizeci sustinand ca satelitii martieni ar putea fi artificiali, în 1985, dezamagit de faptul ca „Universul tace”, a declarat ca singura explicatie este ca, în ciuda estimarilor facute, suntem singuri în Univers. Aceasta opinie, la care s-au raliat mai multi oameni de stiinta, a mai fost numita si ipoteza solipsista.

Sunt si sustinatori mai moderati ai acestei ipoteze, care recunosc ca Universul este mult prea mare, iar probabilitatea ca sa fim singura civilizatie în el este infima. Dar ei adauga ca suntem prea departe unii de altii, deci legaturile dintre noi sunt imposibile.

O posibila explicatie a „giganticei taceri” ar putea fi si aceea ca toate civilizatiile dispar în mod obligatoriu, înainte de a începe cucerirea Galaxiei. Prabusirea pe Pamant a unui asteroid cu diametrul de cativa kilometri, eveniment de loc imposibil, ar însemna sfarsitul multor specii, între care s-ar putea afla si omul. În Univers se mai produc, din cand în cand, si explozii imense, cum sunt cele ale supernovelor, raspandind raze ucigase (gamma etc.), capabile sa distruga orice forma superioara de viata pe o raza de mii de ani lumina. Si înca nu cunoastem întreaga lista a amenintarilor de acest tip. Totusi, faptul ca pe Pamant unele specii au supravietuit sute de milioane de ani, înseamna ca astfel de fenomene sunt rezonabil de rare.

Alte pericole ar putea fi degenerarea, cauzata eventual de o viata din ce în ce mai lipsita de griji, de oprirea progresului si de cantonarea într-un stadiu „paradisiac” s.a.m.d. Dar o civilizatie tehnologica s-ar putea si sinucide. Noi însine nu suntem feriti de aceasta amenintare. Ne putem gandi la poluare, la schimbarile climatice provocate de noi, dar mai ales la experimentele genetice. Acestea, scapate de sub control, ar putea crea de pilda virusi pentru care nici o fiinta umana nu va poseda imunitate sau leac...

Pericolele de mai sus sunt însa neglijabile, comparativ cu cele de natura militara. Daca doar 10% din arsenalul nuclear existent pe glob ar exploda, în cadrul unui razboi (declansat eventual dintr-o greseala, sau de catre teroristi), cerul ar ramane întunecat ani de zile, iar temperatura medie ar scadea cu 5-20 grade, instalandu-se o „iarna nucleara” care ar secatui rezervele alimentare. Foarte putini oameni ar mai supravietui (poate nici unul), civilizatia s-ar reîntoarce oricum cu sute de ani în urma. Iar pericolele mentionate mai sus: armele nucleare, experimentele genetice etc. sunt inventii ale secolului 20.

Stiinta secolului 21 va gasi însa (pe langa nenumarate realizari minunate) si niste metode mult mai eficace de distrugere, fata de care armele nucleare ori pandemiile vor parea jocuri de copii. Si daca vom supravietui acestor încercari, va veni si secolul 22, apoi 23 s.a.m.d., pana ce va fi descoperita „arma absoluta”...

(ARTICOL PRELUAT DIN REVISTA MAGAZIN)

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu